Marcel Vela, mesaj pentru români, după ce s-a înregistrat un nou record negativ! ”Cifrele afişate ne dau fiori reci”

Publicat: 30 oct. 2020, 09:10 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Marcel Vela a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunțat un nou record în privința îmbolnăvirilor cu noul coronavirus: peste 6000 de români au fost confirmați pozitiv.

Marcel Vela îndeamnă la purtarea măștii. Seara trecută, oficialul a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, după ce România a înregistrat un nou record negativ.

”Dragi prieteni, da, înregistrăm cifre îngrijorătoare, iar în tot acest timp încă încercăm să îi convingem pe unii sau pe alţii de existenţa virusului, mai ales pe cei care cred că din această polemică punctează electoral. S-au format tabere şi suntem blamaţi sau aprobaţi. Sunt dezbateri nesfârşite despre unii de ce cred, iar despre alţii de ce nu cred. Prin căutarea unor argumente pro sau contra, nu facem altceva decât să dăm timp acestui inamic perfid şi invizibil să ia tot mai multe vieţi. Cifrele afişate ne dau fiori reci, iar acelea nu sunt doar cifre abstracte, sunt chiar vieţi omeneşti, sunt semenii noştri care, ieri, erau printre noi.

Cifrele, care marchează numărul de decese anunţate zilnic prin comunicate oficiale, au în spate familii, drame, o pierdere grea, multe lacrimi şi suferinţă. De ce nu încercăm pur şi simplu să ne sprijnim unii pe ceilalţi? De ce să aşteptăm să avem virusul în familiile noastre sau în vieţile noastre pentru a crede în existenţa sa?”, a scris joi seară, pe facebook, Marcel Vela, arată g4media.ro.

Marcel Vela: ”Este atât de uşor să purtăm o mască simplă şi nevinovată”

”Eu cred că a fi precaut în aceste momente înseamnă cu adevărat să îţi iubeşti aproapele şi ţara. Trebuie să acceptăm şi să arătăm astăzi mai mult ca oricând că prin responsabilitate şi prin asumarea măsurilor de protecţie, pur şi simplu ne iubim cu adevărat aproapele. Nu trebuie să salvăm ţara sau viaţa compatrioţilor cu arma în mână… Este atât de uşor să purtăm o mască simplă şi nevinovată şi să fim cu toţii eroii anonimi care salvează o naţiune! Acum, voi sunteţi eroii de care ţara are nevoie! Vă doresc multă, multă sănătate, eroi ai României, oriunde vă aflaţi”, a mai scris Vela.

În România, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 6.481 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore au fost 6.481 de cazuri noi de coronavirus, cu peste 1.000 de infecții mai mult decât cu o zi în urmă. În intervalul 28.10.2020 (10:00) – 29.10.2020 (10:00) au fost raportate 83 decese. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.975. Dintre acestea, 868 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.169.978 teste. Dintre acestea, 36.169 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.182 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.987 la cerere.

Pe teritoriul României, 27.834 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.602 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.185 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 51 de persoane.

Publicat: 30 oct. 2020, 09:10 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×